Voluntariat - resursa pentru comunitate !

Asociația Stea realizează în perioada august – noiembrie 2016 proiectul intitulat „Voluntariat - resursă pentru comunitate!”, ce are ca scop creşterea gradului de implicare a tinerilor în viaţa comunităţii şi promovarea voluntariatului ca valoare personală şi resursă comunitară în judeţul Satu Mare. Acesta este un proiect de tineret finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare. Valoarea proiectului este de 13185 lei, din care 11925 lei sunt asigurați de către DJTS Satu Mare.

Proiectul se adresează tinerilor cu vârste între 15 și 24 ani, tinerilor cu oportunități reduse, ONG-urilor și instituțiilor cu activități de și pentru tineret și comunității locale urmărind dezvoltarea unui cadru favorabil de punere în valoare în mod eficient a resurselor, a nevoilor și a oportunităților tinerilor din comunitatea sătmăreană prin educaţie non-formală şi voluntariat activ.

Activitățile principale cuprind: o campanie de informare a tinerilor cu privire la oferta ONG-urilor şi instituţiilor publice locale pentru activităţi de educaţie nonformală şi voluntariat; un curs de educație non-formală pentru 20 de tineri interesați să se implice în desfăşurarea în cadrul proiectului a unor acţiuni de educaţie nonformală în sprijinul tinerilor cu oportunități reduse din Satu Mare; un concurs de fotografie pe teme de interes pentru tineri (prevenirea și combaterea consumului de droguri, antidiscriminarea, prevenirea și combaterea delicvenţei juvenile) și un Festival al Voluntariatului având ca scop creşterea gradului de sensibilizare a oamenilor din comunitate cu privire la importanţa și beneficiile implicării în activităţi de voluntariat.

Proiectul oferă o cale de a descoperi faptul că voluntariatul înseamnă mult mai mult decât o activitate caritativă, este o experiență ce are potențialul de a contribui în mod seminificativ la dezvoltarea personală și profesională a celor implicați, prin abilitățile și competențele pe care aceștia și le dezvoltă în timpul activităților realizate. Voluntariatul asigură căi de a cunoște persoane care împărtășesc aceleași valori, crează cadrul potrivit pentru implicarea activă în viața comunității și aducerea unei contribuții la rezolvarea unor probleme existente în societate. Voluntariatul cultivă valori, dezvoltă atitudini pozitive, capacitează oamenii să înfăptuiască schimbări benefice în jurul lor.

„Pot să spun că pentru mine voluntariatul este un mod de viață, de dezvoltare persoanlă, o experiență cu ajutorul căreia ajungi să vezi lumea cu alți ochi. Te implici, ajuți oameni, îți faci prieteni, iar toate acestea s-au transformat în cazul meu într-un loc de muncă prin care fac ceea ce sunt convinsă că este menirea mea. Îmi doresc ca și alți tineri să aibă posibilitatea să descopere oportunitățile oferite de voluntariat” -  Tarța Diana, coordonator voluntari, Asociația Stea.

 

Despre Asociaţia Stea                        

Asociaţia Stea este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2004 a cărei misiune este aceea de a contribui şi de a milita pentru respectarea drepturilor fiecărui copil şi tânăr, pentru ca acesta să se dezvolte ca parte a unei societăţi responsabile. Asociaţia Stea luptă împotriva cerşetoriei şi a exploatării copiilor şi tinerilor susţinându-i să devină independenţi prin educaţie şi obţinerea unui loc de muncă.

Pentru mai multe detalii, vă stăm la dispoziţie la telefon 0743174169, persoana de contact: Diana Tarța, coordonator voluntari sau va rugăm să accesați : www.asociatiasteasm.ro

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Proiect finanțat de către DJST Satu Mare

 

Concurs de fotografie pentru tinerii din Satu Mare

Satu Mare, 11 octombrie 2016

Tinerii din Satu Mare, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, sunt invitați să participle la concursul de fotografie « Implică-te în problemele comunității tale ! »

Evenimentul este organizat de către Asociația Stea în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare în cadrul proiectului “Voluntariat – resursă pentru comunitate, ce are ca scop creșterea gradului de implicare a tinerilor în viața comunității. Proiectul de tineret este finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare.

Fotografiile înscrise la concurs trebuie să reflecte una din următoarele teme de interes pentru tineri : consumul de droguri, discriminare, delicvență juvenilă.

Participanții vor aduce/trimite lucrările lor la sediul Asociației Stea, bulevardul Octavian Goga nr.14, în perioada 11-31 octombrie 2016, în zilele de luni până vineri, între orele 8.30 – 16.00.

Preselecția pentru alegerea celor 20 de fotografii care vor intra în concurs și expoziție va avea loc în perioada 2 – 6 noiembrie. În intervalul 7 – 9 noiembrie va avea loc o expoziție publică cu lucrările selectate, sătmărenii având posibilitatea să voteze fotografiile preferate printr-o urmă mobilă și pe facebook. Finala concursului pentru tineret și premierea câștigătorilor va avea loc în 11 noiembrie în cadrul unei Gale.

Detalii, regulamentul și termenii de concurs pot fi consultate pe urmatoarele adrese: http://asociatiastea.blogspot.ro/2016/10/concursul-judetean-de-fotografie-pentru.html, www.asociatiasteasm.roși pagina de facebook Asociatia Stea Page.

    

Toate drepturile rezervate ® 2017 asociatiasteasm.ro - by solcreation