2019-03-13

Eveniment internațional de cooperare transfrontalieră RO-HU prin șah

În data de 8 martie 2019 a avut loc la Nyiregyhaza primul concurs internațional de șah desfășurat în cadrul proiectului "CHESS START RO-HU - Dezvoltarea în comun a unui instrument transfrontalier de incluziune socială bazat pe șah", cod ROHU-277. Proiectul este implementat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria, AP6 - Promovarea cooperării transfrontaliere între instituții și cetățeni (Cooperarea instituțiilor și comunităților), Obiectiv specific SO11/b Intensificarea cooperării transfrontaliere durabile a instituțiilor și comunităților, și este finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și cofinanțat de statele partenere în program, România și Ungaria.

La concursul intitulat „Cupa Bethlen” organizat de către Clubul Sportiv DAVID din Ungaria în parteneriat cu Grădinița, Școala Gimnazială, Școala de Arte și Fundația Educațională „Bethlen Gábor” din Nyiregyhaza au participat peste 300 de copii și invitați speciali din Ungaria și România.

Județul Satu Mare a fost reprezentat printr-un număr de 28 de copii și tineri susținuți de către Asociația STEA și Asociația CREST cu sprijinul echipei UNIO – CHESS START Satu Mare, obținând la individual rezultate meritorii:

Locul I :

Zvenyak Johanna (Fete, 8 ani)

Hejja Adam (Băieți, 12 ani)

Locul II :

Sălăjan Stefania (Fete, 12 ani)

Ilonczai Levente-David (Băieți, 20 ani)

Locul III :

Ulici Antonia (Fete, 8 ani);

Malic Luca (Băieți, 8 ani);

Cozma Cezara (Fete, 10 ani)

Anghelus Alin (Băieți, 20 ani)

Premii speciale au obținut copiii: Pașca Andrei, Dragoș Ioana, Coroian Sebastian, Bala Inara și Rit Patricia.

In cadrul concursului pe echipe, echipa sătmăreană a câștigat detașat, clasamentul final fiind următorul:

Locul I echipa UNIO - CHESS START SATU MARE;

Locul II echipa din Nyíregyháza;

Locul III echipa din Debrecen.

Felicităm copiii, profesioniștii care lucrează cu aceștia și antrenorii de șah din Satu Mare care au făcut posibile aceste frumoase rezultate: PALL ZOLTAN, CATALIN ARDELEAN, STANCIU ALEXANDRU și SALAJAN MIRCEA.

Evenimentul a oferit un cadru excelent pentru copiii din Ungaria și din România de a socializa și de a-și dezvolta împreună abilitățile de viață, interacționând într-un context nou. Experiența i-a pus în situația de a integra noi achiziții în ceea ce privește comportamentul și atitudinea, având un efect benefic asupra lor, ducând la creșterea autocontrolului și dezvoltarea abilităților lor sociale. Copii au avut ocazia să se cunoască, să descopere reciproc elemente specifice culturii fiecăruia, dându-și seama prin activitățile de șah că au pasiuni și interese foarte asemănătoare.

Informații suplimentare: Asociația CREST, RO-440069 Satu Mare, Str.Alexandru Odobescu Nr.48, telefon/fax 0261-877770, 0261-877771, mobil 0722-112189, office@crest.ro. Persoană de contact: Angela SZEKELY – consilier juridic.

Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat finanțării unor proiecte comune româno-ungare, care abordează nevoi identificate pe ambele laturi ale graniței şi care necesită o abordare comună, precum şi soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul este o continuare a programelor de cooperare transfrontalieră implementate în regiune şi dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane euro, din care, 189 milioane de euro, reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Zona eligibilă a programului cuprinde judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş pe partea română a graniței şi, respectiv, judeţele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg, pe partea ungară a acesteia.

Inapoi

Toate drepturile rezervate ® 2019 asociatiasteasm.ro - by solcreation