2020-05-19

Activități educaționale la distanță pentru copii

De câteva săptămâni, echipa educativă a Asociației Stea realizează activități la distanță cu copiii. Este vorba de cei care înainte de pandemia Covid-19 frecventau centrul de zi Stea și care acum reușeșc să aibă acces la internet sau la o rețea de telefonie (din păcate, deocamdată nu e cazul tuturor și se caută soluții). 

Activitățile sunt diversificate în funcție de vârstă și interesul copiilor: jocuri educaționale, ateliere de citit povești, exerciții de matematică, experimente hazlii de fizică aplicată, antrenamente de șah și multe altele.

Una dintre provocările acceptate cu mare bucurie de către cei mici este aceea a unei activități practice de plantat și îngrijit ceapă verde. Psihopedagogul nostru, Carina Petric, le-a trimis copiilor o scurtă filmare cu pașii pe care îi au de urmat pentru a planta bulbii de ceapă și împreună cu asistentul social și promotorul local, i-au însoțit pe cei mici prin telefon în realizarea activităților de plantare. În multe familii, părinții au fost adevărați asistenți educaționali, ajutând copiii la realizarea sarcinilor. În continuare, ei sunt responsabilizați să aibă grijă zilnic de plăntuțe. Entuziasmul este foarte mare pe măsură ce cu toții observă evoluția acestora !

Aceste activități sunt realizate în cadrul proiectului „Împreună pentru o viață mai bună!”. Proiectul beneficiază de sprijin tehnic și financiar din partea asociației Aide et Action.

Inapoi

Toate drepturile rezervate ® 2020 asociatiasteasm.ro - by solcreation