Skip to content

Deschidem căi spre tehnologie pentru copii! 🚀 Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin-top:0in; mso-para-margin-right:0in; mso-para-margin-bottom:8.0pt; mso-para-margin-left:0in; line-height:107%; mso-pagination:widow-orphan; font-size:11.0pt; font-family:"Calibri",sans-serif; mso-ascii-font-family:Calibri; mso-ascii-theme-font:minor-latin; mso-hansi-font-family:Calibri; mso-hansi-theme-font:minor-latin; mso-bidi-font-family:"Times New Roman"; mso-bidi-theme-font:minor-bidi;}

E un sentiment atât de puternic de împlinire să vezi entuziasmul copiilor care reușesc să rezolve din ce în ce mai bine exercițiile de logică și îndemânare în cadrul cursurilor de informatică și robotică pe care le organizăm săptămânal la centrul de zi Stea. 

Bravo copii !!!

E lucru mare să avem posibilitatea să la deschidem și lor calea spre tehnologia IT, care devine din ce în ce mai importantă în multiple domeii ale vieții. Deși mulți dintre adulții din comunitatea din care fac parte nu știu să scrie sau să citească, acești copii au șansa să descopere că ei pot ajunge mult mai departe dacă urmează calea educației.

Cu ajutorul partenerilor, sponsorilor și donatorilor care susțin misiunea noastră putem reduce decalajul de oportunități dintre copiii din această comunitate vulnerabilă și copiii din familii unde părinții au capacitatea de a-i susține și a investi energie, timp și bani pentru reușita școlară a acestora. Profundă recunoștință !

La cursurile de robotică din această săptămână am lucrat diferențiat cu două grupe de copii având în vedere multiplele solicitări pe care le-am primit să pornim o nouă grupă de începători.

Cu cei mai mici, având vârste între 6 și 8 ani, ne-am concentrat pe formarea abilităților de bază în folosirea computerului. Cu ajutorul unor exerciții special create pentru începători, copiii au exersat folosirea mouse-ului într-un mod ce le-a captat toată atenția. Ei au avut de mutat diferite obiecte pe ecran pentru a crea puzzle-uri din ce în ce mai complicate. Entuziasmul a fost mare pe măsură ce tot mai mulți au reușit să treacă de nivelul 1, apoi 2 și unii dintre cei chiar și de nivelul 3. Suntem convinși că experiența acestor mici reușite le va susține motivația de a ține de cursuri.

Cu cei mai mari, având vârste între 8 și 12 ani, am continuat să învățăm programare cu ajutorul blocurilor de cod. Tematica lecției din această săptămână a fost secvențierea. Copiii au creat algoritmi secvențiali pentru a muta un obiect dintr-o parte în alta a unui labirint. Pentru a face acest lucru ei au suprapus diferite blocuri de cod, găsind metode prin care să poată depăși diferite obstacole. Prin rularea repetată a diferitelor părți din program, copiii au identificat blocajele și au găsit soluții de depanare. A fost un mod distractiv de dezvoltare a gândirii logice și a viziunii de ansamblu.

Mulțumim celor care fac posibile astfel de experiențe pentru copiii de la Stea, în mod deosebit CCFD – Terre Solidaire pentru susținerea activităților de robotică prin proiectul Edu-E-Inclusion și DRM Dräxlmaier Romania Sisteme Electrice S.R.L. pentru dotarea cu echipamente a laboratorului nostru de informatică.

Donate to help for a cause and be a part to create a better world