Când educația devine o șansă pentru viitor, fiecare moment contează

Pentru mulți copii, vacanța de vară e o perioadă de odihnă, tabere, activități recreative și sprijin continuu din partea părinților.
Pentru copiii din medii vulnerabile, însă, fiecare zi „liberă” poate însemna încă un pas în spate. În lipsa unei rutine, a unui adult care să-i ghideze, a accesului la activități educative sau pur și simplu a unui spațiu sigur, acești copii riscă să piardă contactul cu învățarea și cu încrederea în propriul potențial.

La Asociația Stea, știm că tocmai vacanțele sunt momente-cheie în care decalajele dintre copiii privilegiați și cei vulnerabili se adâncesc. De aceea, alegem să transformăm vara într-o oportunitate de creștere și învățare — într-un mod atractiv, creativ și accesibil.

Continue reading

Într-o lume în care poți fi orice, alege să fii bun

Oamenii de bine care susțin misiunea Asociației Stea aduc experiența succesului în viața unor copii obișnuiți să li se spună că ei nu sunt buni de nimic! Așa cum alți copii cu familia alături primesc sprijin pentru a-și clădi un viitor, și copiii vulnerabili au nevoie de cineva care să creadă în ei.
Puterea binelui este cea mai puternică forță dar și cea mai importantă. Nu trăim singuri ci în comunități, într-o societate în care a face bine este nevoie să devină normalitate pentru a activa potențialul care există în fiecare copil.

Continue reading