Skip to content

PROGRAMUL „ȘCOALA DIN GRĂDINĂ”, UN REAL SUCCES ÎN COMUNITĂȚILE DEFAVORIZATE DIN SATU MARE ȘI BAIA MARE

Hipocrate spunea că șănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască desi aproape toți se nasc cu ea. Tocmai pe acest principiu, 48 de copii din comunitățile marginalizate din Baia Mare și Satu Mare, împreună cu familiile lor, au acces până în luna aprilie a acestui an la un program educațional special conceput pentru îmbunătățirea sănătății lor și pentru creșterea calității vieții.

“Alfabetul în mișcare – Sport pentru un stil de viață sănătos”, „Stimă și imagine de sine”, “Suntem ceea ce mâncăm și ce bem”, “Rolul somnului”, sunt doar câteva dintre temele abordate până acum de către specialiștii celor două ONG-uri partenere în cadrul proiectului “Școala din grădină”, implementat în perioada 21 octombrie 2020 – 20 aprilie 2021 iar rezultatele nu au întârziat să apară: “Deși proiectul a debutat cu activități online, impactul acestuia a fost mare asupra motivației copiilor. Aceștia și-au manifestat interesul de a participa la toate întâlnirile, așteptând de fiecare dată cu nerăbdare și activitățile față în față realizate începând cu luna decembrie 2020. Prezența la activități a crescut semnificativ iar ei au învățat efectiv să respecte un program, să fie punctuali și activi”, a declarat psihopedagogul Carina Petric.

Sărăcia lucie, nivelul scăzut de educație și lipsa igienei, probleme identificate de către Asociația Stea la Satu Mare și Pirita Children la Baia Mare în mediul populațiilor marginalizate din cele două municipii, afectează grav sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor iar proiectul „Școala din grădină” răspunde exact acestor nevoi stringente de a acționa în direcția îmbunătățirii condițiilor de viață.

“Până acum, cel mai mare impact asupra copiilor l-au avut activitățile care le-au permis să treacă printr-o experiență practică, cum ar fi degustarea alimentelor care seamănă cu părțile corpului, experimentele cu sucuri carbogazoase si informarea cu privire la efectul nociv al acestora asupra organismului, demonstația practică a spălatului corect pe mânuțe, prepararea mâncării lor preferate folosind ingrediente sănătoase”, afirmă reprezentantul Asociației Stea.

La fel de atractive și educative vor fi și activitățile viitoare din cadrul programului, copiii urmând să participe și la activități inovative de terapie prin horticultură în grădinile amenajate prin proiect în curtea centrului de zi al Asociației Stea și la solarul din vecinătatea modului educațional al Asociației Pirita Children din Baia Mare.

Proiect derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Pirita Children – Copiii din Pirita și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

*****

Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare in 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.

Despre Programul În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

Donate to help for a cause and be a part to create a better world