Anul 2020 a fost un an dificil în special pentru populațiile vulnerabile și marginalizate, acestea resimțind cel mai acut efectele pandemiei COVID-19. În această categorie intră și romii din Sătmărel, un cartier aflat la periferia orașului Satu Mare, care locuiesc în condiții precare. Cu toate acestea însă, comunitatea însoțită din 2015 de către Asociația Stea, face progrese vizibile și tinde spre îmbunătățirea condițiilor de trai.
Acest raport anual oferă ocazia de a ne prezenta activitatea desfășurată anul trecut dar și posibilitatea de a mulțumi tuturor partenerilor, sponsorilor și donatorilor, voluntarilor și susținătorilor noștri care au contribuit la continuarea misiunii, aceea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin EDUCAȚIE și ANTREPRENORIAT cu scopul de a depăși obstacolele care stau în calea incluziunii lor sociale.
Paginile raportului cuprind prezentarea acțiunilor, activităților și proiectelor derulate pe tot parcursul anului, dar și prezentarea asociației noastre și a echipei de specialiști care depune eforturi și continuă să lupte împotriva abandonului școlar și a analfabetismului, a sărăciei și a mentalităților lipsite de perspectivă din comunitatea aflată în impas.
Am continuat să fim prezenți online, Asociația Stea Page având peste 6957 persoane au apreciat și au interacționat în 2020 cu postarile noastre. Suntem recunoscători și mass-mediei din Satu Mare ne-a susținut în mod constant, promovând activitățile derulate.
Vă invităm să răsfoiți acest raport și să analizați munca unei echipe dedicate în vreme de criză care a ales să continue acest angajament de a consolida educația, dezvoltarea și incluziunea socială a persoanelor marginalizate pe care le sprijinim.