In data de 8 mai, Filarmonica “Dinu Lipatti” a gazduit spectacolul intitulat sugestiv “Eleganta in scop nobil”. Acest eveniment face parte din campania “ 11:)-Apel pentru sufletul tau” demarata de Asociatia STEA care lupta pentru educarea si integrarea in societate a copiilor si tinerilor strazii.
Evenimentul a fost prezentat de Bogdan Pintea si Diana Bretan, reprezentanti ai Asociatiei STEA si a debutat cu un discurs tinut de persoana care a pus bazele acestei asociatii, Cristina Bala (fosta Diaciuc), secondata de viceprimarul Radu Roca, un suflet nobil care a ales sa fie alaturi de noi la acest moment si sa ne sprijine in activitatile viitoare.
A urmat un moment inaltator oferit de vocea Teodorei Vastag si de talentul de pianist al profesoarei Corina Savian care au interpretat o piesa scrisa in 1986 de catre Lucio Dalla in amintirea marelui tenor Enrico Caruso.
Senzatie au facut si manechinele de la agentia TRUST MODELS care au prezentat tinute din colectia de vara OTTO HERMANN, vestimentatie ce imbina linia casual cu cea business intr-o cromatica efervescenta care este imblanzita de nuante pastel, dand doamnelor si domnisoarelor care aleg sa le poarte un look proaspat si stilat.
Un punct de mare atractie au fost momentele de dans ale copiilor de la CTS DANS CLUB, cu varste cuprinse intre 3 si 8 anisori. Acestia au starnit aplauzele, aducand prin naturaletea si inocenta lor zambete pe chipurile spectatorilor. Sub atenta indrumare a profesorilor Gabriela ILLE si Sorin Mare, CTS DANS CLUB ofera cursuri de dans atat copiilor cat si tinerilor si seniorilor, in fostul cinema Luceafarul.
Emotii si lacrimi a provocat momentul filmuletului realizat de catre Valentina Pop, presedinta Tineretului Conservator satmarean, care prin pozele facute pe strazi si la Centrul de zi cu copiii si tinerii de pe strazi, beneficiari ai Asociatiei STEA, a oglindit viata acestora, dramele dar si bucuriile pentru lucruri simple pe care aceste suflete le traiesc zi de zi. De asemenea, spectatorii au putut intelege din imaginile prezentate cu videoproiectorul felul in care Asociatia STEA ii sprijina pentru integrarea socio-profesionala.
Au urmat doi oameni minunati care au ales sa ne incante cu vocile lor: TAVI BUD si SORIN BALAJ, demonstrand inca o data ca FOLK-ul isi are un loc binemeritat in topul preferintelor muzicale satmarene.
Desi au avut putin timp la dispozitie pentru pregatiri, sub indrumarea instructorului de dans IULIAN TERTAN, 3 dintre beneficiarii Asociatiei STEA au prezentat un moment de street dance, mult apreciat de catre cei prezenti la eveniment.
Finalul evenimentului a fost unul spectaculos. Acum 10 ani reprezenta Romania la Miss World. Ieri a revenit pe podium, de data asta in calitate de designer, cu o impresionanta colectie de rochii de seara lansata in premiera si intitulata FEEL by FILOMENA.
Aceasta colectie, prin tinutele inedite, pline de de feminitate si atitudine, doreste sa transforme orice femeie intr-o adevarata zeita a frumusetii, a elegantei.
Aparitia Filomenei pe scena, de mana cu Eva, o fetita a strazii in varsta de 15 ani, imbracata cu o rochita alba special creata pentru ea, coafata de Eva Csikai si machiata de Salonul Sophistic, a ridicat sala in picioare, demonstrand astfel ca a darui atentie si afectiune, a ajuta face mai mult decat orice pe lumea asta.
In urma acestui eveniment, s-au strans 3381 lei, 200 de dolari canadieni, un contract de sponsorizare si 10 formulare de redirectionare 2%. Banii primiti vor fi folositi in proiectul de gradinarit la care participa beneficiarii Asociatiei STEA, unde ei invata sa munceasca si sa produca hrana pentru ei si pentru ceilalti beneficiari. De asemenea, o parte din suma stransa va fi folosita pentru atelierul de mestesugarit in cadrul caruia ei invata sa confectioneze obiecte artizanale care vor fi comercfializate ulterior pentru strangere de fonduri. Tot din aceste donatii si sponsorizari au fost achizitionate produse de igiena, detergenti si medicamente pentru toti copiii si tinerii fara adapost care frecventeaza Centrul de zi.
Fara sprijinul mass-mediei locale si al directorului Filarmonicii “Dinu Lipatti”, Rudolf Fatyol, acest eveniment nu ar fi fost posibil. LE MULTUMIM!
Multumim partenerilor PRIMARIA SATU MARE, Salonul SOPHISTIC – Roxana Cheta, Angi si Pitur – care au asigurat coafura si machiajul modelelor, agentiei de manechine TRUST MODELS – Kariklea David – si manechinelor care au defilat pe scena, academiei Beauty&Hair – Eva Csikai si Dani Rusu; magazinului La Biagiotti, Fusle Security, firmei Gerodar – dnei Edita Ghilea ; CTS Dans CLUB – profesorilor de dans Gabriela ILLE si Sorin Mare; lui Tavi Bud si Sorin Balaj pentru momentul folk, designerului OTTO HERMANN si intregii lui echipe, Corinei Savian si Teodorei Vastag, Oli MARCHIS PHOTOGRAPHY, lui Mircea Salajan pentru grafica invitatiilor si afiselor, Valentinei Ioana Pop pentru realizarea filmuletului si, nu in ultimul rand, FILOMENEI care a aratat prin colectia ei de rochii stralucitoare dar si prin atentia pentru copiii si tinerii strazii ca frumusetea porneste din interior si se reflecta in actiunile noastre.
VA MULTUMIM TUTUROR DIN SUFLET, spectatorilor si celor care ne sprijina! MULTUMIM!!!!