Skip to content

M-a întrebat Kata neni (asistentul social) săptămâna trecută ce mi-ar place să fac după ce termin clasa a VIII-a. N-am știut să-i spun atunci pentru că nici nu m-am gândit la viitor. Acum știu, vreau să devin pompier, ca și Attila pe care l-am cunoscut ieri la activitate”, ne spune Denis (13 ani).

Atti pompierul, așa cum l-au numit copiii noștri după vizitele organizate în această săptămână la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare, a devenit eroul celor mici. Cu o răbdare de fier și cu o bunătate care i se citea pe chip, în vorbe și în fapte, Attila a fost unul dintre angajații ISU care ne-a primit cu brațele deschise și care ne-a prezentat cu multă pasiune părți din munca lor de salvatori de vieți.

“Mi-am dorit să devin pompier de mic și chiar dacă nu am avut încredere în mine atunci, am învățat și m-am imaginat mereu că o sa ajung ceea ce îmi doresc. Nu e ușor, dar pentru o meserie pe care o iubești este nevoie să depui efort. Iar școala să fie pe primul loc pentru că orice profesie pe care o doriți, important este să ai măcar 12 clase. Sunteți copii isteți, puternici, puteți să deveniți orice doriți”, le-a transmis pompierul preferat al copiilor.

 

Gazdele copiilor le-au pregătit celor mici o pompă manuală pentru stingerea incendiilor cu care s-au distrat copios, punându-și la încercare competențele de muncă în echipă dar și de rapiditate și îndemânare. Vizitarea garajului și observarea echipamentelor și a autospecialelor din dotare a reprezentat un alt moment care i-a făcut să se imagineze eroi. Bucuria lor maximă a reprezentat-o urcarea în autospeciala de salvare la înălțime de unde își salutau colegii rămași la sol, mândri de ei că au ajuns atât de sus.

Attila pompierul a fost săptămâna aceasta “activatorul de succes” al celor 60 de copii de la Centrul de zi Stea. Cu toate că l-au îndrăgit și s-au simțit atât de motivați de el, copiii n-au mai apucat să-și ia rămas-bun de la el pentru ca a fost chemat la datorie.

“Noi eram la pompa manuală de apă și exersam stingerea unui incendiu. Dintr-o dată am auzit alarma și am văzut fugind pompieri din mai multe părți spre garaj. Nici nu mi-am dat seama când s-au îmbrăcat și echipat, am văzut doar mașina aia mare cu girofaruri că iese pe poartă. A fost super fain, doar în filme am văzut asta”, povestește impresionat Iacob.

38 de secunde! Atât a durat ca echipajul de pompieri să iasă pe poarta unității din momentul declanșării alarmei, pentru a interveni la un accident rutier. Emoțiile, adrenalina și uimirea pe care au trăit-o copiii noștri văzându-și eroul dispărând din fața lor într-o secundă vor rămâne adânc întipărite în mintea lor.

Astfel de experiențe pozitive, au puterea de a le deschide copiilor din medii vulnerabile noi orizonturi cu privire la oportunitățile lor de carieră, ajutându-i să se vizualizeze pe ei înșiși în postura modelelor de profesioniști de succes cu care se întâlnesc. Mulțumim Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare pentru colaborarea ce oferă copiilor posibilitatea de a învăța lucruri utile în domeniul prevenirii situațiilor de urgență și le deschide perspective noi de viitor profesional.

Aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului Și EU pot! IMAGINEZ, CRED și CONSTRUIESC un VIITOR de SUCCES!”. Proiectul este derulat de Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Pirita Children-Copiii din Pirita și beneficiază de o finanțare în valoare de 150000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.”

 Despre Asociația Stea

Asociația Stea este un ONG creat în Satu Mare în 2004, având misiunea de a susține oamenii și comunitățile marginalizate prin educație și antreprenoriat pentru a depăși obstacolele ce stau în calea incluziunii lor sociale. Viziunea Stea este o lume în care cei mai vulnerabili au puterea să iasă din sărăcie, să-și construiască o viață demnă pentru familiile lor și să contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Pentru mai multe informații, accesați www.asociatiasteasm.ro.

 Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat din Granturile SEE 2014 – 2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro . Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eegrants.ro.

Donate to help for a cause and be a part to create a better world