Gabriel, viitorul mecanic auto, un model pentru copiii din Sătmărel

Gabriel, alături de alți 110 copii și tineri din comunitățile defavorizate din cartierul Sătmărel și Pirita (Baia Mare) participă din mai 2022 la un program care îi pune față-n față cu profesioniști din diferite domenii. Voluntarii EduMotivation sunt oameni pasionați de meseria lor, care au o poveste de succes bazată pe ambiție și perseverență, menită să îi inspire pe copiii noștri.
Pasiunea lui Gabriel Leleczi de mic a fost să asambleze și să dezasambleze tot ce găsea prin jurul casei sale. „Mă pasionează să stau să meșteresc și să repar. Acasă mi-am reparat singur drujba, a durat câteva zile dar am tot asamblat-o și am tot desfăcut-o până am reușit să-i găsesc problema”, ne spunea Gabriel într-un interviu realizat pentru blogul Asociației Stea în august 2021. Pe atunci, Gabi se pregătea pentru clasa a VIII-a și începea să-și imagineze viitorul.
Vizita la un atelier de reparații auto câteva luni mai târziu, în cadrul activităților de descoperire de meserii EduMotivation a fost momentul-cheie pentru Gabriel care a decis ce își dorește să devină.

Continue reading