Împreună pregătim copiii pentru lumea de mâine!

În ziua de azi auzim din ce în ce mai mult faptul că multe dintre locurile de muncă de azi vor dispărea în viitor, fiind înlocuite de roboți și inteligența artificială. În acest context, nu e de mirare, ca părinte, să-ți pui întrebări serioase despre ce poți face astfel încât copilul tău să fie pregătit pentru lumea de mâine.

Dar cum rămâne cu copiii din medii vulnerabile?

La Asociația Stea credem cu tărie că este foarte important ca și acești copii să aibă acces la oportunități de educație și dezvoltare care să le crească șansele de reușită în viitor.

De ce? Pentru că ei, împreună cu toți ceilalți copii de azi reprezintă capitalul uman al societății noastre de mâine. Iar, calitatea acestuia, depinde de fiecare dintre noi, adulții de azi, care avem responsabilitatea de a face tot ceea ce putem mai bine pentru educația generației de mâine. Investind în ei, investim în viitorul nostru colectiv.

Continue reading

Sustenabilitate prin educație non-formală și permacultură

Într-o lume în care responsabilitatea față de mediu și educația practică devin din ce în ce mai importante, Asociația Stea demonstrează că schimbarea începe cu pași mici, dar semnificativi. În 2024, am reușit să asigurăm sustenabilitatea proiectului „ÎMPREUNĂ – mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel” realizat în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Satu Mare, continuând să investim în educația non-formală prin permacultură și implicând copiii din comunități vulnerabile într-o călătorie de descoperire și învățare.
Proiectul, realizat în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Satu Mare, și cu sprijinul Asociației de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munților, a avut un impact profund asupra copiilor și familiilor acestora, promovând incluziunea școlară și dezvoltarea abilităților esențiale pentru viață.
Educație prin natură: grădinăritul ca instrument de învățare
De la teoria despre ciclurile naturale ale plantelor la activitățile practice de grădinărit, copiii au învățat să pregătească solul, să planteze, să ude și să îngrijească culturile din grădina centrului de zi al Asociației Stea. Prin experiențe directe, aceștia au dezvoltat răbdarea, responsabilitatea și abilitatea de a lucra în echipă.

Continue reading

Educația pentru sănătate: o prioritate asigurată prin implicarea partenerilor

Asigurăm sustenabilitatea activităților de educație pentru sănătate

În cadrul proiectului „Împreună – mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel”

În 2024, am demonstrat încă o dată angajamentul nostru față de educația și sănătatea copiilor din Sătmărel prin continuarea și consolidarea activităților realizate în 2023 în cadrul proiectului „ÎMPREUNĂ – mobilizare locală pentru educație și sănătate” în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Satu Mare. Activitățile derulate în cadrul acestui proiect au avut un impact semnificativ asupra copiilor și comunității locale, iar sustenabilitatea acestor inițiative a fost asigurată prin implicarea activă a tuturor părților interesate, de la beneficiari la parteneri și voluntari cărora le suntem profund recunoscători.

Cei 20 de copii din comuniatea vulnerabilă din Sătmărel înscriși în programul nostru au participat pe tot parcursul anului la activități educaționale esențiale pentru consolidarea obiceiurilor de igienă personală realizate zilnic în centrul de zi al Asociației Stea. Cu un focus special pe igiena mâinilor și igiena orală, activitățile au fost gândite să răspundă nevoilor specifice perioadei de tranziție către sezonul rece. Copiii au învățat importanța spălării corecte a mâinilor și periajului dinților, practici esențiale pentru prevenirea bolilor și menținerea unei bune sănătăți generale. Aceste sesiuni interactive au fost susținute cu demonstrații practice, pentru ca micuții să înțeleagă, pas cu pas, cum să se protejeze de bacterii și virusuri, mai ales în contextul în care sezonul rece vine cu un risc crescut de îmbolnăvire.

Responsabilitatea comunitară: Împreună pentru un mediu mai curat

Un alt aspect fundamental al proiectului a fost educația pentru un mediu curat și responsabilitatea față de spațiile comune. Copiii au fost implicați activ în menținerea curățeniei în centrul de zi, învățând cum să își organizeze lucrurile, cum să arunce deșeurile corect respectând regulile de colectare selectivă a deșeurilor și cum să colaboreze pentru a păstra un spațiu curat. Aceste activități au consolidat nu doar obiceiuri sănătoase, dar și un simț al responsabilității față de comunitate.

În luna noiembrie, programul de educație pentru sănătate a fost îmbogățit cu o serie de activități remarcabile – „Săptămâna fructelor și legumelor donate” – parte din Sistemul Național de Acțiune Comunitară (SNAC). Elevii ți profesorii voluntari au organizat campanii de donații de fructe și legume pentru copii, iar donațiile au fost integrate în activitățile educaționale. Copiii au discutat despre beneficiile acestor alimente pentru sănătate, învățând să aprecieze importanța unei alimentații echilibrate și naturale. Aceste campanii au fost un exemplu perfect al modului în care solidaritatea poate contribui la creșterea bunăstării în comunitățile vulnerabile.

Lunile de iarnă a adus de asemenea noi oportunitate pentru educație prin activitățile destinate igienei personale, dar și prin promovarea unui stil de viață sănătos, prin consumul fructelor de sezon. Merele, portocalele și alte fructe primite ca donație din partea mai multor donatori din comunitatea locală, au oferit copiilor beneficii importante pentru sănătatea lor de care au fost conștientizați cu ajutorul echipei educative. Aceste sesiuni au fost o ocazie minunată de a combina educația cu experiențele gustative, transformând învățarea într-un proces plăcut și memorabil.

Sustenabilitatea proiectului: Implicare și parteneriate locale

Ce face ca proiectul „ÎMPREUNĂ” să fie cu adevărat sustenabil este implicarea activă a comunității locale și a partenerilor Asociației Stea. De la educația continuă a copiilor, până la sprijinul acordat prin donații și voluntariat, fiecare activitate din cadrul proiectului reflectă valori fundamentale ale comunității – solidaritate, responsabilitate și grijă față de sănătatea celor mici. Le suntem recunoscători partenerilor cu care în 2024am reușit să construim parteneriate de încredere: Direcția de Asistență Socială Satu Mare, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Satu Mare, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, Direcția de Sănătate Publică a Județului Satu Mare, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, Inspectoratul Școlar Judetean Satu Mare, Serviciul de Probaţiune Satu Mare, Școala Gimnazială Octavian Goga Satu Mare, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare (prin Cabinetul de planning familial din cadrul Spitalul Județean de Urgență Satu Mare), GRAB- GRup de suport pentru femei care au trecut prin ABuz- Satu Mare, asigurând nu doar sprijin material, dar și educațional, pentru copiii din Sătmărel.

Prin toate aceste activități, cei care au ales să se implice alături de noi nu doar că a adus un impact imediat asupra sănătății și educației copiilor, dar a pus bazele unor obiceiuri sănătoase care vor influența întreaga comunitate pe termen lung. „ÎMPREUNĂ” a demonstrat încă o dată că educația pentru sănătate și igienă nu se încheie la ușa unui centru de zi, ci continuă în viața de zi cu zi a copiilor, alături de părinți și întreaga comunitate.

Aceste inițiative sunt doar începutul unui drum lung, dar plin de speranță și potențial, care continuă să construiască un viitor mai sănătos și mai educat pentru copiii din Sătmărel. Prin susținerea acestui proiect, am arătat că atunci când lucrăm împreună, putem construi o comunitate mai puternică, mai responsabilă și mai sănătoasă.

Proiectul continuă să fie un exemplu de mobilizare locală pentru educație și incluziune, având un impact profund asupra copiilor și comunității din Sătmărel.

Mai multe detalii despre activități se găsesc pe site-ul dedicat acestui proiect: https://asociatiasteasm.ro/impreuna-mobilizare-locala-pentru-educatie-si-sanatate-in-satmarel/

Informații suplimentare se pot obține:

Persoană de contact: Cristina Bala     Funcția: Director executiv

Tel: 0261-884-330     Emai: cristina.bala@asociatiasteasm.ro

www.eeagrants.ro             www.frds.ro

“Working together for a green, competitive and inclusive Europe”/ ”Lucrând împreună pentru o Europă verde,  competitivă și incluzivă”.

Continuăm activitățile care transformă vieți

Pentru copiii care cresc în familii unde majoritatea părinților sunt analfabeți sau cu un nivel foarte scăzut de educație, pregătirea pentru școală reprezintă o provocare uriașă. Lipsa unui sprijin adecvat acasă înseamnă, de multe ori, că acești copii încep parcursul educațional cu un handicap major, iar riscul de abandon școlar devine alarmant de mare. Aici intervin programele educaționale precum cele oferite de Asociația Stea, care schimbă cu adevărat destine.
Activitățile educaționale derulate de Asociația Stea reprezintă un sprijin esențial pentru copiii din comunități vulnerabile, mai ales pentru cei din Sătmărel, unde provocările sociale și economice afectează direct accesul la educație.
În perioada septembrie – decembrie, Asociația Stea a demonstrat o excelentă capacitate de a asigura sustenabilitatea proiectului „Împreună – mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel”, implementat în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Satu Mare. Acest proiect a avut ca obiectiv principal îmbunătățirea condițiilor de educație și sănătate, combaterea oricărei forme de discriminare a persoanelor defavorizate din cartierul urban dezavantajat Sătmărel.
Activitățile organizate la centrul de zi al Asociației Stea au fost esențiale pentru dezvoltarea competențelor cognitive și socio-emoționale ale copiilor. Sesiunile de educație remedială, atelierele de creație, jocurile educative și activitățile de autocunoaștere au fost concepute să le ofere copiilor șanse reale de reușită școlară.

Continue reading

Clasamentul turneului „Cupa Incluziunii prin Șah 2024 – Satu Mare” – Șahul, o punte spre prietenie și solidaritate

Azi, 16 noiembrie 2024 Școala Gimnazială Lucian Blaga din Satu Mare a găzduit „Cupa Incluziunii prin Șah 2024 – Satu Mare”, un turneu de șah rapid pentru copii care a creat oportunități de interacțiune pozitivă prin sport pentru copii din diferite medii sociale, promovând solidaritatea și incluziunea.
Evenimentul aflat în acest an la cea de a V-a ediție a fost organizat de către Asociația Stea în parteneriat cu Școala Gimnazială Lucian Blaga din Satu Mare, în cadrul proiectului „EduMotivation 2024” ce beneficiază de susținere financiară din partea organizației CCFD – Terre Solidaire din Franța.
Turneul s-a desfășurat pe parcursul a 5 runde de șah rapid, 15 minute, sportivii legitimați și nelegitimați de la cluburi de șah fiind împărțiți în două categorii: una dedicată avansaților și sportivilor de nivel mediu și cea de a două pentru începători.

Continue reading

FAMOUS: o cale europeană către empowerment

Proiectul Erasmus+ FAMOUS (Formarea actorilor în mișcare pentru solidaritate), derulat de un parteneriat european care include Universitatea Paris Cité, Secours Populaire Français de Roubaix, STEA din România, COOPESIA și Pour la Solidarité (PLS), este un exemplu de abordare inovatoare de cercetare-acțiune. Proiectul, care își propune să apropie persoanele precare de ocuparea unui loc de muncă, este structurat în jurul a șase etape-cheie menite să responsabilizeze beneficiarii. Să aflăm mai multe despre această abordare structurată și despre impactul său semnificativ.

Continue reading

Empowerment prin artă: tinerii din Sătmărel inspiră comunitatea prin proiecte creative de solidaritate

În ultimul an, 12 tineri din zona urbană marginalizată Sătmărel a municipiului Satu Mare au realizat un proiect de creație video menit să informeze alți tineri despre oportunitățile de continuare a studiilor după clasa a VIII-a. Aceasta inițiativă, parte a proiectului Erasmus+ „Yes I’m In: Empowermentul tinerilor care trăiesc în locuințe precare: impact social și incluziune prin practici psihosociale, educaționale și creative inovatoare”, a demonstrat încă o dată puterea instrumentelor artistice în și dezvoltarea personală și creșterea bunăstării tinerilor.

Continue reading

Arta ca motor al schimbării: un seminar pentru profesioniștii care susțin dezvoltarea personală a copiilor și tinerilor

În data de 18 iunie 2024, am avut bucuria de a organiza seminarul „Instrumente artistice pentru empowermentul copiilor și adolescenților” organizat de Asociația Stea. Evenimentul adus împreună peste 40 de profesioniști dedicați educației și incluziunii sociale, marcând un pas important în sprijinirea dezvoltării personale a copiilor și tinerilor din comunitatea noastră. Acest eveniment a fost parte a proiectului Erasmus+ „Yes I’m In: Empowermentul tinerilor care trăiesc în locuințe precare: impact social și incluziune prin practici psihosociale, educaționale și creative inovatoare”, o inițiativă de succes care demonstrează puterea colaborării internaționale.

Continue reading

Revista Junior 2024 – Tineri din România, Bulgaria și Franța ne spun cum vor să trăiască în lume

Revista Junior creată în cadrul proiectului Erasmus+ „Yes I’m In: Empowermentul tinerilor care trăiesc în locuințe precare: impact social și incluziune prin practici psihosociale, educaționale și creative inovatoare”

Dacă sunteți lucrător de tineret sau profesor și lucrați cu tineri cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, avem plăcerea de a vă oferi oportunitatea de a desfășura activități legate de tema Revista Junior: „Să locuim în lume!”. Dați-le și dvs. o oportunitate tinerilor să-și facă auzită vocea prin activități creative, cum ar fi interviurile creative, la fel ca și „creatorii” din Revista Junior 2024.
Vă invităm să descoperiți resursele pedagogice gratuite create în cadrul acestui proiect: Revista Junior 2024 și fișa pedagogică pentru realizarea de activități tematice cu copii și adolescenți. Aceste resurse sunt concepute pentru a inspira și a facilita exprimarea creativă a tinerilor, ajutându-i să-și dezvolte abilitățile și să-și exploreze lumea interioară și exterioară.

Continue reading

Gabriel, viitorul mecanic auto, un model pentru copiii din Sătmărel

Gabriel, alături de alți 110 copii și tineri din comunitățile defavorizate din cartierul Sătmărel și Pirita (Baia Mare) participă din mai 2022 la un program care îi pune față-n față cu profesioniști din diferite domenii. Voluntarii EduMotivation sunt oameni pasionați de meseria lor, care au o poveste de succes bazată pe ambiție și perseverență, menită să îi inspire pe copiii noștri.
Pasiunea lui Gabriel Leleczi de mic a fost să asambleze și să dezasambleze tot ce găsea prin jurul casei sale. „Mă pasionează să stau să meșteresc și să repar. Acasă mi-am reparat singur drujba, a durat câteva zile dar am tot asamblat-o și am tot desfăcut-o până am reușit să-i găsesc problema”, ne spunea Gabriel într-un interviu realizat pentru blogul Asociației Stea în august 2021. Pe atunci, Gabi se pregătea pentru clasa a VIII-a și începea să-și imagineze viitorul.
Vizita la un atelier de reparații auto câteva luni mai târziu, în cadrul activităților de descoperire de meserii EduMotivation a fost momentul-cheie pentru Gabriel care a decis ce își dorește să devină.

Continue reading