Jurnal al voluntarei SEV (Ylenia Perrottelli) la Satu Mare – A doua parte –
35 de cescute de cafea, una langa alta, curate ca lacrima si aranjate frumos, asezate pe trei masute. A fost usor sa le numar in mai putin de 1 minut.. Cristi era surprins ca am observat acest detaliu. El, care dintotdeauna viziteaza acel loc, nici n-a observat acele cescute de cafea. Pentru mine, in schimb, acel detaliu a fost de-a dreptul surprinzator….
Cum sa uit ca intr-una dintre colibele de pe malul Somesului construita de 2 beneficiari ai proiectului “Stradalternativa” erau 35 de cescute de cafea aranjate extrem de frumos pentru a decora acel micut locusor de 3 metri patrati….
Acum 2 saptamani am fost pentru prima oara pe strazi cu echipa mobila a Asociatiei STEA si continui sa merg de cel putin 2 ori pe saptamana. Iesirea in strada este un element necesar si fundamental daca trebuie sa intelegem acea realitate care e diferita de ceea ce noi – persoane cu un acoperis deasupra capului – traim in fiecare zi. Doar invartindu-ne, descoperind, cunoscand, vizitand si traind pe strazi iti dai seama cu adevarat de adevaratele dificultati si de conditiile precare care caracterizeaza viata acestor tineri, acestor copii si ale intregilor familii de pe strazile din Satu Mare.
Z. si F., doi tineri care frecventeaza Centrul de zi al Asociatiei STEA si care in timpul iernii dorm in Adapostul de noapte al SPAS mi-au aratat locurile lor de sub Podul Decebal unde au trait cel putin 5 ani. Primul loc este deschis si vizibil cand se trece pe sub pod, celalalt este o adevarata gaura izolata care se afla intre extremitatea inferioara a podului si dig, loc care a servit zeci de ani ca adapost pentru multi copii si tineri care traiesc pe strazi. Cand am vazut al doilea loc in care acesti tineri si-au petrecut copilaria am ramas impresionata: era foarte stramt si foarte jos, trebuia sa te apleci mult ca sa poti intra. Din fericire, pe timpul iernii aceste locuri sunt goale dar probabil vor servi drept adaposturi pentru cei care n-au unde sa locuiasca, mai ales ca vine vremea buna iar toti beneficiarii proiectului StradAlternativa care in prezent dorm la Adapostul de noapte al SPAS (functionabil numai in sezonul rece al anului) se vor trezi pe strazi din nou.
Acei tineri insa, care si-au construit singuri colibele pentru a nu ramane victime ale strazii si ale frigului, chiar daca si-au improvizat metode de incalzire, tot traiesc in conditii deplorabile. Case din cartoane de 3 sau 4 metri patrati, unde incap cel mult 3 paturi pe care dorm cel putin 7 persoane; fara toalete sau alte facilitati de igiena nici macar in apropiere; umiditate si apa care le curge prin acoperisurile improvizate in tot anotimpul de toamna-iarna. Lipsa toaletelor nu le permite acestor familii (sunt toti rromi cei ce traiesc pe strazi) sa traiasca intr-un mediu sanatos si nici sa aiba minimum de conditii de igiena pentru a se spala macar. Este cauza principala a faptului ca majoritatea copiilor si tinerilor de etnie rroma nu merg la scoala; chiar si daca au carti de identitate tot le lipseste ceva care ii impiedica sa poata merge la scoala. Departe de a fi dezinteresati de educatie si de scoala, asa cum gandeste majoritatea populatiei, copiii de etnie rroma nu au haine curate, nu au mancare, nu au bani pentru a se deplasa si le e rusine sa mearga la scoala murdari. Un teribil cerc vicios care duce la discriminare si marginalizarea acestei parti a populatiei, care nu reuseste sa fie inclusa in societate, dimpotriva, se agraveaza pe timp ce trece.
Aproape de coliba in care am intrat sa vizitez o familie rroma cu 6 membri se afla un bloc imens, abandonat, situat chiar in zona celor marginalizati de societate, la periferia orasului, langa un alt bloc darapanat in care locuiesc cativa dintre beneficiarii Asociatiei STEA, fara curent si fara apa. Blocul este gol si abandonat de ani de zile. Cand vad aceste locuri de obicei rad ca sa nu plang.
Cat de trist este sa vezi cladiri care ar putea adapost sute de persoane, sa fie lasate in paragina astfel. Cat de dezolant poate sa fie sa stii ca societatea civila nu face nimic pentru a schimba ceva. Cata furie sa constati ca administratia publica locala nu stie si nu vrea sa aloce fonduri pentru a alina suferintele acestor persoane marginalizate dintotdeauna. Cat de incorect si de rusinos ca exista inca, si mereu a fost asa, cetateni de clasa A si cetateni – cand sunt cetateni – de clasa B.
Aceasta discriminare, indiferenta totala, absenta atentiei claselor politice, proasta gestionare a spatiilor si cladirilor publice din partea administratiei locale si multe altele fac dificila ruperea acestui cerc vicios iar asta este deprimant de-a dreptul.
Si totusi ar fi posibil, si deloc dificil, sa-i interpelam pe cei exclusi din societate, sa-i ascultam, sa evaluam cerintele lor, sa cream un proces de mediere intre ei si autoritatile locale, sa incercam sa gasim o solutie sau un compromis benefic de ambele parti, sa ne implicam impreuna pentru a gasi o solutie si pentru a garanta o existenta decenta persoanelor de etnie rroma din Satu Mare.
Ce altceva puteau insemna acele cescute de cafea din coliba darapanata daca nu dorinta mare de a avea o casa “normala” si decenta ca si a celorlati cetateni?!
de Ylenia Perrottelli (voluntara SEV Popica Onus)
