Tinerii creează schimbarea

Asociația Stea a lansat videoclipul de advocacy „Redefinind viitorul: tineri mobilizați pentru egalitate de gen și empowerment”, realizat de 14 tineri români, romi și francezi implicați activ în procesul de creație, de la idee la montaj. Videoclipul este rezultatul unui proiect desfășurat între septembrie 2024 și mai 2025, în parteneriat cu Action Education, cu sprijinul Ambasadei Franței și al Institutului Francez din România.

Prin sesiuni de coaching, educație media și lucru în echipă, tinerii și-au descoperit vocea și au transmis un mesaj puternic: genul, etnia sau statutul social nu definesc valoarea unei persoane. Videoclipul a fost folosit deja în activități educative desfășurate în trei licee din Satu Mare, unde peste 285 de elevi au participat la dezbateri despre egalitatea de gen.

Proiectul a fost o experiență transformațională, care a contribuit la dezvoltarea personală a tinerilor, la dialogul intercultural și la promovarea implicării civice.

🎬 Videoclipul poate fi vizionat pe canalul YouTube al Asociației Stea: https://youtu.be/Gyr8cIRbkRY
📣 Viitorul are sens doar dacă e al tuturor!

Continue reading

ONG de exercițiu – Un model de bune practici pentru educația prin solidaritate

solidaritate prin „ONG de exercițiu”

Ce se întâmplă când copiii dintr-un centru de zi din Satu Mare colaborează cu tineri din sistemul de protecție al copilului din Franța?
Se naște un proiect de solidaritate autentic, care demonstrează că educația nu înseamnă doar lecții teoretice, ci și fapte cu impact real.
Într-o săptămână intensă, 30 de copii români și francezi au pregătit și oferit surprize dulci persoanelor fără adăpost din Satu Mare, într-o inițiativă care le-a schimbat perspectiva asupra generozității și implicării civice. Dar proiectul nu a fost doar despre ajutor, ci și despre descoperire: copii care nu se cunoșteau înainte au învățat să colaboreze, să planifice și să construiască împreună.
Descoperă povestea din spatele acestui parteneriat internațional, emoția întâlnirii cu beneficiarii și lecțiile profunde pe care micii voluntari le-au învățat despre empatie, responsabilitate și puterea de a face bine!

Continue reading

Tineri, în acțiune pentru promovarea egalității de gen

Suntem mândri să anunțăm că doi dintre tinerii implicați în proiectul „Redefinind viitorul: tineri mobilizați pentru egalitate de gen și empowerment” vor reprezenta echipa Asociației Stea la Forumul Inițiativelor Tinerilor 2025, organizat de Institutul Francez din România! 🎤🌍
📅 Pe 13 februarie, la București, acești tineri curajoși vor avea ocazia să își facă auzită vocea în cadrul sesiunii plenare de deschidere a acestui prestigious evenimentul, împărtășind experiențele lor, lecțiile învățate și viziunea pentru o societate mai incluzivă.
Acest proiect, desfășurat în parteneriat cu Action Education (Franța) și cofinanțat de Ambasada Franței și Institutul Francez din România, sprijină tinerii în procesul de empowerment prin educație, activism și creație audiovizuală.

Continue reading

Rezultatele proiectului FAMOUS

FAMOUS este un proiect european inovator menit să ajute voluntarii, angajații din medii precare și beneficiarii organizațiilor societății civile să își recunoască și să își dezvolte competențele. Implicând cinci parteneri europeni, proiectul este realizat în cadrul acțiunii ERASMUS+ KA220-ADU.
După 26 de luni de colaborare intensă, proiectul FAMOUS se apropie de sfârșit, marcând punctul culminant al unui proiect ambițios de cercetare-acțiune dedicat formării și accesului la educație pentru adulții care sunt departe de un loc de muncă și de calificări. Proiectul s-a născut din dorința de a crește gradul de conștientizare a competențelor și a condus la dezvoltarea unei metode unice de formare. Concepută special pentru grupurile de solidaritate care luptă împotriva sărăciei extreme, aceasta va fi disponibilă în curând pe site-ul proiectului FAMOUS.

Continue reading

Empowerment prin artă: tinerii din Sătmărel inspiră comunitatea prin proiecte creative de solidaritate

În ultimul an, 12 tineri din zona urbană marginalizată Sătmărel a municipiului Satu Mare au realizat un proiect de creație video menit să informeze alți tineri despre oportunitățile de continuare a studiilor după clasa a VIII-a. Aceasta inițiativă, parte a proiectului Erasmus+ „Yes I’m In: Empowermentul tinerilor care trăiesc în locuințe precare: impact social și incluziune prin practici psihosociale, educaționale și creative inovatoare”, a demonstrat încă o dată puterea instrumentelor artistice în și dezvoltarea personală și creșterea bunăstării tinerilor.

Continue reading

Arta ca motor al schimbării: un seminar pentru profesioniștii care susțin dezvoltarea personală a copiilor și tinerilor

În data de 18 iunie 2024, am avut bucuria de a organiza seminarul „Instrumente artistice pentru empowermentul copiilor și adolescenților” organizat de Asociația Stea. Evenimentul adus împreună peste 40 de profesioniști dedicați educației și incluziunii sociale, marcând un pas important în sprijinirea dezvoltării personale a copiilor și tinerilor din comunitatea noastră. Acest eveniment a fost parte a proiectului Erasmus+ „Yes I’m In: Empowermentul tinerilor care trăiesc în locuințe precare: impact social și incluziune prin practici psihosociale, educaționale și creative inovatoare”, o inițiativă de succes care demonstrează puterea colaborării internaționale.

Continue reading

Orizonturi noi pentru 110 copii și tineri vulnerabili din Sătmărel și Pirita

Sala de conferințe a Hotelului Perla din Satu Mare a găzduit marți, 12 martie 2024, evenimentul de încheiere a proiectului “Și EU pot! IMAGINEZ, CRED și CONSTRUIESC un VIITOR de SUCCES!”, desfășurat pe o perioadă de 2 ani în comunitățile defavorizate din Sătmărel (Satu Mare) și Pirita (Baia Mare). Prin acest proiect 110 copii și tineri vulnerabili din comunitățile sus-menționate au participat la programe și activități menite să le ofere oportunități de a ieși din cercul vicios al sărăciei prin educație și formare profesională. Suntem extrem de mândrii de tinerii care în urma vizitelor profesionale realizate prin acest proiect au avut curajul să iasă din tiparul abandonului școlar la nivelul clasei a VIII-a și au ales să-și continue studiile la școli profesionale. Mulțumim din suflet celor peste 100 de voluntari profesioniști, care cu generozitate și devotament au împărtășit din timpul și experiența lor. Implicarea lor a avut un impact profund asupra acestor copii și tineri, inspirându-i să își urmeze visele și să creadă în puterea proprie de a-și construi un viitor mai bun.

Continue reading

Tu ai o oră pentru a schimba direcția în care se îndreaptă viitorul copiilor vulnerabili?

Peste 80 de povești au atins inimile copiilor și tinerilor de la Asociația Stea și Asociația Pirita Children-Copiii din Pirita de la începutul proiectului “Și eu pot! Imaginez, cred și construiesc un viitor de succes”. Protagoniștii acestora au contribuit, prin voluntariat și deschidere, la a inspira, motiva și încuraja copiii din mediile defavorizate să viseze și să creadă în ei înșiși.

Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Pirita Children-Copiii din Pirita lansează spotul video care are ca scop sensibilizarea publicului larg și mobilizarea oamenilor din comunitățile locale să ofere copiilor și tinerilor oportunități de a descoperi meserii și modele de succes profesional: https://youtu.be/9WGKbAEVRjo.

Continue reading