Când un spectacol de teatru păpuși devine o lecție despre valoare personală

Într-o lume în care mulți copii cresc fără modele, fără încredere și fără sentimentul că „pot”, schimbarea începe uneori din cele mai simple experiențe.

Luna aceasta, la centrul de zi al Asociației STEA, copiii au trăit o experiență care le-a pus o întrebare esențială:
👉 „Dar dacă și eu pot?”

Continue reading

Copiii din Sătmărel și Pirita, în sprijinul comunităților în care trăiesc

“Iubesc natura, plantele, animalele. Merg la pescuit aproape în fiecare zi. Acolo mă simt bine, în natură, în liniște. ONG-ul nostru va fi despre asta, cum să protejăm natura. O să facem curățenie, o să plantăm, o să tăiem iarba, avem câteva activități deja puse pe foaie” (Gabi, 15 ani).
Cei 110 copii din Sătmărel (Satu Mare) și Pirita (Baia Mare) continuă și în acest an, începând cu luna iulie, să descopere ce sunt organizațiile neguvernamentale (ONG), care este rolul acestora în societate, care sunt domeniile în care activează, precum sprijinirea persoanelor vulnerabile sau cu dizabilități, apărarea drepturilor omului, protecția mediului, a animalelor, etc.
Programul “ONG de exercițiu” îi pune pe copii în postura de mici ONG-iști care, împărțiți pe grupe de interese, își crează propria organizație, aleg domeniul, realizând de la A la Z un proiect prin care să aducă îmbunătățiri în comunitatea în care trăiesc, în funcție de necesitățile/problemele identificate de ei.

Continue reading