Copiii din Sătmărel și Pirita, în sprijinul comunităților în care trăiesc

“Iubesc natura, plantele, animalele. Merg la pescuit aproape în fiecare zi. Acolo mă simt bine, în natură, în liniște. ONG-ul nostru va fi despre asta, cum să protejăm natura. O să facem curățenie, o să plantăm, o să tăiem iarba, avem câteva activități deja puse pe foaie” (Gabi, 15 ani).
Cei 110 copii din Sătmărel (Satu Mare) și Pirita (Baia Mare) continuă și în acest an, începând cu luna iulie, să descopere ce sunt organizațiile neguvernamentale (ONG), care este rolul acestora în societate, care sunt domeniile în care activează, precum sprijinirea persoanelor vulnerabile sau cu dizabilități, apărarea drepturilor omului, protecția mediului, a animalelor, etc.
Programul “ONG de exercițiu” îi pune pe copii în postura de mici ONG-iști care, împărțiți pe grupe de interese, își crează propria organizație, aleg domeniul, realizând de la A la Z un proiect prin care să aducă îmbunătățiri în comunitatea în care trăiesc, în funcție de necesitățile/problemele identificate de ei.

Continue reading

ONG-iști de mici – copiii și tinerii de la Stea și Pirita, în sprijinul animalelor fără stăpân, oamenilor fără adăpost, copiilor cu dizabilități și mediului înconjurător

“Semeni o faptă, culegi un obicei. Semeni un obicei, culegi un caracter. Semeni un caracter, culegi un destin!” (Dalai Lama). 110 copii și tineri din comunitățile defavorizate din Sătmărel și Pirita au trecut în ultimele luni prin experiențe valoroase de simulare a constituirii și funcționării unui ONG, reușind cu brio să ducă la bun sfârșit primele lor proiecte de solidaritate.

Continue reading

Copiii din Sătmărel și Pirita schimbă lumea prin solidaritate

“Fiecare dintre noi a ales o cauză în care să ne implicăm și ne organizăm pe echipe, ca niște mici asociații. Eu o să ajut un adăpost pentru animalele părăsite și rănite pentru că le iubesc și asta îmi și doresc să fac când voi fi mare. Știu că drumul de la noi din Sătmărel e stricat, că sunt multe multe gunoaie, că sunt alte probleme poate mai mari decât câinii fără stăpân însă eu vreau să ajut animalele abandonate” (Adriana, 14 ani).

Continue reading