În data de 8 aprilie 2024, la căminul cultural din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare, am avut bucuria de a organiza un eveniment comunitar de o importanță deosebită: celebrarea Zilei Internaționale a Romilor. Această zi nu este doar o sărbătoare, ci și o oportunitate de a aduce împreună comunitatea locală și partenerii noștri pentru a promova schimbarea pozitivă și pentru a susține dezvoltarea durabilă a comunității.
Organizat sub egida „Împreună pentru creșterea siguranței și protecției fetelor rome din Sătmărel”, acest eveniment a fost un efort comun întreprins cu sprijinul Asociației E-Romnja și al unui număr impresionant de parteneri locali
Tu ai o oră pentru a schimba direcția în care se îndreaptă viitorul copiilor vulnerabili?
Peste 80 de povești au atins inimile copiilor și tinerilor de la Asociația Stea și Asociația Pirita Children-Copiii din Pirita de la începutul proiectului “Și eu pot! Imaginez, cred și construiesc un viitor de succes”. Protagoniștii acestora au contribuit, prin voluntariat și deschidere, la a inspira, motiva și încuraja copiii din mediile defavorizate să viseze și să creadă în ei înșiși.
Asociația Stea în parteneriat cu Asociația Pirita Children-Copiii din Pirita lansează spotul video care are ca scop sensibilizarea publicului larg și mobilizarea oamenilor din comunitățile locale să ofere copiilor și tinerilor oportunități de a descoperi meserii și modele de succes profesional: https://youtu.be/9WGKbAEVRjo.
Continue readingProgrese în cadrul proiectului „ÎMPREUNĂ – mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel”
„Din martie încoace lucrăm cu copiii de 2 ori pe săptămână să recupereze lacunele pe care le au acumulat în ceea ce privește abilitățile de bază de scris, citit și socotit. Cu toate că a fost forte greu la început, având nevoie de multă atenție individualizată, progresele pe care am reușit să le obținem cu fiecare dintre ei sunt remarcabile. În domeniul literației, copiii recunosc cu mai mare ușurință cuvintele dintr-un text, reușind să citească și să scrie din ce în ce mai bine, recunosc numerele (0-50) și știu să facă operații matematice de bază. Prin activitățile săptămânale de permacultură și educație pentru sănătate copiii și-au format deprinderi elementare cu privire la menținerea igienei și dau dovadă de multă responsabilitate în îngrijirea grădinii care a devenit o oglindă a propriei lor dezvoltări”, afirmă Bianca Mititel, responsabil activități de educație nonformală în cadrul proiectului.
Continue readingCopiii din Sătmărel și Pirita, în sprijinul comunităților în care trăiesc
“Iubesc natura, plantele, animalele. Merg la pescuit aproape în fiecare zi. Acolo mă simt bine, în natură, în liniște. ONG-ul nostru va fi despre asta, cum să protejăm natura. O să facem curățenie, o să plantăm, o să tăiem iarba, avem câteva activități deja puse pe foaie” (Gabi, 15 ani).
Cei 110 copii din Sătmărel (Satu Mare) și Pirita (Baia Mare) continuă și în acest an, începând cu luna iulie, să descopere ce sunt organizațiile neguvernamentale (ONG), care este rolul acestora în societate, care sunt domeniile în care activează, precum sprijinirea persoanelor vulnerabile sau cu dizabilități, apărarea drepturilor omului, protecția mediului, a animalelor, etc.
Programul “ONG de exercițiu” îi pune pe copii în postura de mici ONG-iști care, împărțiți pe grupe de interese, își crează propria organizație, aleg domeniul, realizând de la A la Z un proiect prin care să aducă îmbunătățiri în comunitatea în care trăiesc, în funcție de necesitățile/problemele identificate de ei.
Empowerment prin Robotică
În aceste vremuri în care tehnologia își croiește calea în viața noastră, copiii merită o șansă egală de a se dezvolta și a-și descoperi potențialul. De la această convingere fermă și din dorința de a face o schimbare semnificativă în viața copiilor din medii vulnerabile, a luat naștere o poveste captivantă de empowerment prin robotică.
Într-un colț al lumii, unde resursele sunt limitate, dar entuziasmul și dorința de a crește sunt infinite, micii informaticieni de la Stea au dovedit că curiozitatea și pasiunea pot depăși orice obstacol. În timp ce alți copii se bucură de simple distracții digitale, acești copii minunați învață să-și dezvolte gândirea logică și creativitatea descoperind bazele programării pe calculator.
ONG-iști de mici – copiii și tinerii de la Stea și Pirita, în sprijinul animalelor fără stăpân, oamenilor fără adăpost, copiilor cu dizabilități și mediului înconjurător
“Semeni o faptă, culegi un obicei. Semeni un obicei, culegi un caracter. Semeni un caracter, culegi un destin!” (Dalai Lama). 110 copii și tineri din comunitățile defavorizate din Sătmărel și Pirita au trecut în ultimele luni prin experiențe valoroase de simulare a constituirii și funcționării unui ONG, reușind cu brio să ducă la bun sfârșit primele lor proiecte de solidaritate.
Continue reading